Sau despre marea păcăleală sexuală
Unii bărbați se lamentează că se căsătoresc dintr-o constrângere de vreun fel. Parcă ar fi marele blestem al vieții lor, deși nu-mi amintesc să fie consemnat undeva că un bărbat a fost adus în lanțuri la biserică.
Și atunci, de ce rămân în relații de lungă durată, dacă libertatea e atât de prețioasă pentru ei? Sigur, o masă caldă, cămășile călcate, o casă curată și un șofer de rezervă sunt motive destul de serioase, dacă e să fim sinceri. Nu toți bărbații sunt însă atât de norocoși. Sau femeile nu mai sunt atât de ușor de păcălit.
Observațiile empirice au și ele rolul lor, dar eu insist să vedem răspunsul pe care îl dau antropologii și specialiștii în psihologie socială[1], anume: masca iubirii. [2]
Masca iubirii se referă la o formă de credulitate, cea sexuală. Aproape toți suntem creduli, într-o formă sau alta, simplul fapt că apărăm împreună idei abstracte precum naționalitatea, granița, banii, religia etc stau mărturie.
Însă credulitatea sexuală se referă la rolul pe care, fără să știm, îl jucăm în perioada de curtare, când ne afișăm cele mai frumoase trăsături, ca să-l facem pe celălalt să se îndrăgostească de noi. Atunci scoatem la iveală ce avem noi mai interesant, în același timp lăsând pentru mai târziu trăsăturile care știm că nu ne flatează. Cam cum face păunul când își înfoaie coada.
Se pare că la baza relațiilor de lungă durată stă o motivație adânc întipărită în gena noastră de care, evident, nu suntem conștienți. Căutăm pe cineva care să ne fie alături la bine și la greu, la masa de Crăciun, în concediu, la teatru, sau atunci când îmbătrânim și copiii pleacă de acasă.
Ei bine, bărbații se căsătoresc (sau rămân în relații de durată) pentru sex. Sau măcar pentru promisiunea sexului. Pentru speranța de care se agață mereu: că vor avea parte de el. (Da, cam tot pentru asta inițiază relația din capul locului.)
Se îndrăgostesc, ajung în intimitatea femeilor, ele îi răsplătesc cu multă dragoste, iar ei revin, revin, revin, ca să mai capete puțin. Sună ca o adicție, nu? Așa și e, se pare că bărbații caută mai mult plăcerea, de aceea în rândurile lor se înregistrează mai mulți dependenți de tutun, alcool, jocuri de noroc sau droguri.[3] E drept că și cultura societății descurajează asemenea apucături la o femeie, în timp ce abaterile bărbaților sunt privite cu mai multă indulgență, dar statisticile sunt destul de clare.
Însă singura problemă ar fi faptul că exact de asta au parte din ce în ce mai puțin pe parcursul relației. Psihologii au înregistrat mărturii ale unor femei care spuneau că provoacă uneori conflicte înainte de culcare ca să evite o posibilă inițiativă. (Baumeister, Maxwell, Thomas&Vohs) Dar ei tot speră. Între timp, se atașează de partenere, își iubesc copiii și rămân să-i crească împreună. Și tot speră.
Nu suntem conștienți de asta. Femeile nu îi atrag pe bărbați în capcană în mod intenționat. Așa a aranjat evoluția. Homo sapiens sunt mult mai intelingenți (măcar în teorie) decât alte primate sau decât alți strămoși ai lor, pentru asta dimensiunea craniului e mai mare. Dar bazinul femeii nu s-a adaptat la creierul copilului, așa că s-a adaptat craniul fătului. (Y.N. Harari – Sapiens). Gestația e lungă, pentru că multe lucruri sofisticate se dezvoltă în uter, mai ales creierul.
Ca să treacă prin canalul strâmt, copilul se naște mai devreme, deci nepregătit pentru o viață independentă. Îi trebuie un an doar să meargă în picioare, până când va fi capabil să-și asigure mijloacele de trai vor mai trece mulți. Perioada de dependență fiind mare, are nevoie, evident, de un adult. Cum mama e ocupată mult timp cu lactația, apoi cu alți copii, împreună au nevoie de un „furnizor”. Se bazează așadar pe tată să-i hrănească și să-i protejeze. Mama nu poate pleca la vânătoare, nu pentru că n-ar fi capabilă s-o facă, ci pentru că nu se poate lupta cu sălbăticiunile cu un copil la țâță și unul agățat de fustă.
Acum, că am stabilit datele de pornire, e la mintea cocoșului (și a găinii), că natura trebuia să aranjeze lucrurile în așa fel încât să-l țină pe tată aproape de familia lui. A mai făcut ea și alte lucruri uimitoare.
De exemplu, predilecția pentru poziția față în față este întâlnită la oameni ca ei să se poată săruta, să se privească în ochi. Studiile arată că zâmbetul femeii și satisfacția ei sunt surse de plăcere pentru bărbat, care se va strădui (poate și din vanitate) să-i mai ofere și alte momente.
Că întâlnirile lor intime scad vertiginos pe măsură ce trece timpul e un fapt documentat. Nu putem lăsa lucrurile fără context, totuși, și trebuie spus că disponibilitatea femeii e invers proporțională cu angajarea ei în tot felul de activități pasionante. Gătitul zilnic, spălatul la fund al copiilor – zilnic, dereticatul prin casă – umple oalele cu mâncare, curăță oalele de mâncare, spală hainele, îmbracă copiii, dezbracă copiii, cârpește ciorapii, spală geamurile, hrănește animalele, smulge buruienile din grădină – zilnic.
Activitățile au cunoscut variații în istorie, dar corvoada a rămas. E drept că în ultimii ani treburile gospodărești au fost preluate de diverse mașinării, dar timpul liber s-a umplut cu munca plătită departe de casă.
Metaforic vorbind, după o vreme, masca iubirii cade, iar realitatea e mai puțin plăcută. De aceea ne îndrăgostim la început și idealizăm acele trăsături personale pe care uneori ajungem să le urâm. Să nu credeți că femeile nu cad în același păcat al credulității. Și ele au nevoie să securizeze un partener care să aibă grijă de ele și de copiii lor, așa că văd în bărbați calități care uneori nu se confirmă.
Iată ce simplu a aranjat evoluția lucrurile ca să asigure perpetuarea speciei! Scepticii și criticii nu-și transmit genele. (Baumeister, Maxwell, Thomas&Vohs). Ne-a făcut să ne îndrăgostim, ca să ni se pară că partenerul e cel mai bun posibil (mai ales că în societățile preistorice nu aveam aplicații de „dating”), să-l ținem lângă noi cât ne creștem copiii și să ne ajutăm unii pe alții când ne scad puterile.
Cum reușim să facem asta, trebuie să mai fie și aportul nostru, natura ne-a pus la dispoziție uneltele. Ne-a făcut parteneri egali și în capacitatea de a ne auto-iluziona. Noi, prin cultură, am ierarhizat rolurile. Tot de noi depinde să le punem la loc.
[1] Roy F. Baumeister (Universitatea din Queensland), Jessica A. Maxwell și Geofrrey P. Thomas (Universitatea Florida State), Kathleen D.Vohs (Universitatea din Minnesota) – la momentul publicării lucrării
[2] The Social Psychology of Gullibility | Conspiracy Theories, Fake News (taylorfrancis.com), Capitolul 2: Masca iubirii și credulitatea sexuală (tr. mea)
[3] https://www.emcdda.europa.eu/attachements.cfm/att_34281_EN_TDS_gender.pdf
Mihaela Lupu 
Lasă un comentariu