Filmul
Regizorul Terry George vorbește despre genocidul armean într-un mod emoționant prin filmul său, „The Promise” („Promisiunea”- titlu care a fost disponibil pe Netflix). Convins că oamenii zilelor noastre învață mai multă istorie din filme decât din cărți, regizorul a creat filmul cu scopul de a atrage atenția asupra subiectului. Faptul că a înregistrat pierderi de cca 10 milioane de dolari a fost unul asumat de către studiouri, reprezentanții acestora declarând că nu au avut ca intenție un câștig material. Se poate să nu fie chiar o capodoperă cinematografică, dar e un film pe care îl umărești emoționat până la capăt și care predă o lecție de istorie pe care mulți au cam uitat-o (asta dacă o cunoscuseră vreodată).
Filmul a avut premiera în Statele Unite pe 21 aprilie 2017, cu ocazia a 102 ani de la genocidul armean, însă distribuirea filmului în cinematografe a fost dificilă din cauza intervențiilor turcești de a opri răspândirea oricărui material ce privește subiectul.
Este vorba despre un triunghi amoros format din studentul la medicină Mikael (jucat de Oscar Isaac), Ana (Charlotte Le Bon), o tânără armeancă educată la Paris și Chris (Christian Bale), un ziarist american.
Tânărul Mikael, farmacist într-un sat din sud-estul Turciei, se logodește cu Maral, cu promisiunea căsătoriei, și se folosește de zestrea acesteia pentru a-și plăti studiile la medicină la Constantinopole. Aici locuiește la un unchi bogat care o angajează ca guvernantă pentru fiicele sale pe frumoasa armeancă Ana Khesarian, reîntoarsă de la Paris. Ana se află deja într-o relație cu ziaristul Christopher, reporter pentru Associated Press.
Avem în prim plan o relație de prietenie, una de dragoste, legături ce se desfășoară pe fundalul prigoanei și epurării etnice la adreasa populației armene din Turcia. Personajele principale încearcă să-și salveze familia, consătenii și pe oricine se află în pericol, iar drumul lor către libertate și siguranță e plin de primejdii, tragedii și alte răsturnări de situație.
Faptele
Filmul atrage atenția asupra unui subiect al cărei catalogare în filele istoriei rămâne în continuare controversată. Considerat încă de pe atunci „o crimă împotriva umanității”, „genocidul armean” a fost ulterior recunoscut ca atare de mai multe state ale lumii”1, mai puțin Turcia. Aceasta consideră că faptele trebuie puse pe seama unui întreg context de război, care a cauzat o parte dintre pierderile de vieți. Genocidul armean se referă la deportarea și uciderea în 1915 a peste 1 000 000 de armeni.
Contextul istoric însă nu e atât de simplu, iar epurarea etnică, mai precis religioasă, începe cu uciderea zeci de mii de armeni în timpul masacrelor Hamidiene, numite după Sultanul Abdulhamid al II lea.
Platoul Anatoliei de est a fost locuit de secole de armeni creștini, care au împărțit ulterior teritoriile cu kurzii musulmani. În antichitate și Evul Mediu, zona a fost condusă de mai multe dinastii armene până la invazia triburilor turce otomane, ce în secolele 15 și 16 și-au asigurat conducerea prin ridicarea Imperiului Otoman.
La începutul secolului 20, în zonă locuia o populație minoritară armeană de cca 2 500 000 de suflete, împreună cu popoare nomade kurde2. Politica imperiului presupunea asigurarea conducerii și controlului prin înlăturarea populațiilor creștine (armeni și greci).
Impunerea de suprataxe populației armene a dus la o serie de revolte și demonstrații înăbușite prin uciderea a mii de armeni. În același timp, sultanul a însămânțat resentimente în rândul populației kurde, ce a întreprins o serie de raiduri soldate cu alte mii de morți și incendierea satelor. Acestea au fost masacrele Hamidiene, derulate între 1894-1896.
Campania de epurare etnică continuă cu deportarea și uciderea populației armene, începută înlăturarea și întemnițarea intelectualilor armeni și continuată cu populația de rând.
Conceptele
Probabil că istoria, cultura, religia și vechimea poporului armean în Anatolia de vest ar fi făcut dificilă asimilarea acestuia de către mai tinerii săi cuceritori, otomanii. Poate că etnocidul, distrugerea intenționată a culturii armenilor ar fi fost imposibilă. Așa că otomanii au recurs la genocid.
Poporul armean încă mai așteaptă recunoașterea termenului și, implicit, a faptelor de crimă împotriva umanității, pe care Turcia nu se grăbește să o acorde. Ba, mai mult decât să evite subiectul diplomatic delicat, folosește ocazia pentru negocieri favorabile în cadrul alianței NATO, din poziția sa geo-strategică.
Probabil (căci putem doar presupune) că problema de la care a plecat campania de epurare etnică nu este atât una de diferență culturală sau religioasă. Faptul că armenii au început să facă comerț și că unii dintre ei au avut o situație financiară bună a fost punctul de plecare. Aceștia s-au educat, prin bani și educație au căpătat putere, așadar au devenit periculoși. Cultural diferiți.
[1]Dadrian, V.N. (2004) „Patterns of Twentieth Century Genocides: The Armenian, Jewish and Rwandan Cases 6(4), Journal of Genocide Research 487 apud „The Criminal Law of Genocide (…)” URL https://books.google.ro/books?id=tK_pHoNlUYIC&pg=PA3&dq=hitler+armenian+genocide&hl=en&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=hitler%20armenian%20genocide&f=false
[2]Enciclopedia Britanică URL: https://www.britannica.com/event/Armenian-Genocide
Mihaela Lupu 
Lasă un comentariu