Infinite scrolling sau cronofagul pervers
Când am întâlnit metafora castronului fără fund [1], mi-a venit în minte paralela cu una din metodele de dietă, anume să mănânci din farfurii mai mici. Cu cât e castronul mai mare, cu atât mâncăm mai mult și mai repede (mai repede, deci mai mult). Cam așa stă treaba și cu feed-ul – ceea ce pe românește se cheamă a hrăni. În cazul social media mai degrabă a îmbuiba.
Verbul ăsta se folosește mai mult la diateza reflexivă, adică eu mă îmbuib pe mine, dar iată cum tranzitează el către o formă activă, în care subiectul face acțiunea: el îmbuibă. Ca să rămân în temă, în diateza pasivă subiectul gramatical suferă o acțiune. Deci eu sunt îmbuibatat de către cineva.
Nu voiam să vorbim despre gramatică, ci despre cum am ajuns să tranzităm de la activ la pasiv când vine vorba de consumul de social media. Și despre cât de ușor am ajuns să ne lăsăm îmbuibați de feed-ul care este încărcat și desfășurat în timp ce noi navigăm fără să ne oprim.
Se cheamă infinite scrolling și nu e descoperit accidental, ci e un produs gândit să transforme degetul mare într-un cârlig. Așa cum se ajută maimuțele de el ca să se agațe de liane, așa ne agățăm și noi de ecranul care ne aduce hrana iluzorie a socializării. N-am să încerc să despic firu-n patru despre psihologia sau antropologia virtualului și sunt sigură că mulți dintre noi suntem conștienți de faptul că uneori nu suntem capabili să ne controlăm. Așa că vreau să propun o clipă de atenție la obiceiurile pe care am vrea să le nu le mai avem (să le schimbăm presupune muncă). Altfel ne plângem că n-avem timp. Să citim.
Mă gândeam la celebrul eseu al lui Friedman despre responsabilitatea socială a unei organizații, anume că singura pe care o are „este să-și folosească resursele și să se angajeze în activități care să-i crească profitul”[1], adică să aducă bani acționarilor ei, înscriindu-se în niște norme etice elementare și respectând legile statului unde își desfășoară activitatea. Corect, nu?
Sigur, orice organizație trebuie să facă bani, doar ei sunt motorul economiei. E bine că noțiunea de CSR (Corporate Social Responsibilty) e una adoptată de din ce în ce mai multe organizații (cu toți stropii de ipocrizie) – e mai bine s-o avem (noțiunea), decât să nu ne pese deloc. Dacă e să fim sinceri, acțiunile astea au acoperit multe nevoi, au darul de a-i inspira și pe alții și, până la urmă, propun în spațiul public discuții pe care autoritățile evită să le aibă.
Multe activități comerciale sunt atent monitorizate, se supun unor reglementări stricte (industria alimentară, farmaceutică), mai ales cele care țin de siguranța fizică a consumatorilor. În ceea ce privește produsele virtuale, ele sunt o industrie gri, neclară încă pentru autorități.
Revenind la oile noastre, nu-l suspectez pe inventatorul „infinite scrolling”[2] de rea-voință. Nu cred că, atunci când a creat produse care au rolul de a ne ține captivi, a avut în vedere efectele negative pe care le va avea dependența. Acum zice că regretă. Sigur a vrut să creeze o dependență, scopul e tocmai ca degetul să nu părăsească ecranul – efectul de cârlig e cel care provoacă engagement la un moment dat. Nu cred că cineva și-a imaginat că, dacă îi va atrage pe oameni în comunități virtuale, îi va extrage din cele reale. Până la urmă, și oamenii au discernământ. Sau nu?
Atunci când nu realizezi ce se vinde, dacă e gratis, înseamnă că tu ești produsul – atribuită lui Marc Andreessen, e o atenționare venită din partea specialiștilor în tehnologie, însă doar după ce găselnița își va fi atins scopul. În „Dilema Socială”[3], inginerii din tehnologie acuză în special platformele de media sociale că folosesc psihologia împotriva oamenilor. Scopul a fost unul pur comercial, cu siguranță.
Că organizațiile trebuie să respecte legile statelor în care acționează e un fapt. Cum măsuri extreme (precum controlul sau interzicerea internetului) sunt de neimaginat în Europa, SUA sau Canada, nu știu ce stat și-ar putea asuma reglementarea acestuia după legi pământene și în spețe atât de subtile precum „infinite scrolling”. Dr. E. O. Wilson spune că avem „emoții paleolitice, instituții medievale și tehnologia zeilor”.[4]
Meta-cogniția e o abilitate necesară, care se poate deprinde. Educația e, ca întotdeauna, răspunsul la toate dilemele, inclusiv la cele tehnologice. Neuro-științele se dezvoltă și ne aduc zi de zi răspunsuri noi. Odată cu ele cresc și științele tehnologice specializate, inclusiv psihologia. Comportamentul virtual se transpune în comportamentul fizic, în lumea reală, emoțiile le manifestăm și în cadrul societății fizice.
Suntem abia în zorii IA. Poți să rămâi captivul lumilor virtuale sau să te alături corului de denunțători ai eretismului și ai apocalipsei. Comportamentele extreme nu vor opri lumea din mers. Tot vorbim de reziliență, dar nu mai putem reveni la forma inițială, la starea de dinainte de „șoc”. Trebuie să reglăm lucrurile din mers. Trebuie să privim critic, să ne străduim să decantăm, să alegem ce ni se potrivește și să învățăm să lucrăm cu noi. Să dezactivăm notificările, să ne impunem limite de timp pe care să le respectăm și să ne angajăm în activități care să ne deconecteze.
Universitățile trebuie să pregătească specialiști în etica noilor tehnologii, jurnaliștii trebuie să se specializeze și ei în a „mirosi” fake-ul și a căuta (re)sursele atât de diferite azi, responsabilitatea socială trebuie să fie mai mult decât un slogan. Pași se fac, trebuie să îi încurajăm. La fel ca Alfred Nobel, foști lucrători în industria asta atât de acaparatoare, care manipulează cu succes centrul recompensei din creierul nostru, încearcă abodări mai blânde, mai conștiente. Trebuie să-i căutăm și să-i ascultăm și pe ei.[5]
Cutia Pandorei s-a deschis, acum trebuie să învățăm să trăim cu toate câte au ieșit din ea.
[1] https://www.mckinsey.com/featured-insights/corporate-purpose/from-there-to-here-50-years-of-thinking-on-the-social-responsibility-of-business
[2] https://bootcamp.uxdesign.cc/how-the-invention-of-infinite-scrolling-turned-millions-to-addiction-3096602ef9af
[3] https://www.thesocialdilemma.com/
[4] https://www.humanetech.com/
[5] https://www.humanetech.com/
[1] https://bootcamp.uxdesign.cc/how-the-invention-of-infinite-scrolling-turned-millions-to-addiction-3096602ef9af
Mihaela Lupu 
Lasă un comentariu