Mișcările feministe și reprezentatele sale (mai ales cele radicale) au reușit să ridice sprâncene, să creeze rumoare și dezaprobare, ba chiar au inspirat mișcări de opoziție. Masculinismul, mișcare socială apărută în anii ΄80, cere restaurarea vechii orânduieli prin apelul său la protecția virilității.
Tații divorțați, părăsiți și bărbații care experimentează o criză de identitate fac lobby pentru acordarea unor drepturi ce ar trebui să le restabilească puterea. Ei se confruntă cu realitatea de care se temea Cato[1] în fața acordării unor drepturi femeilor, aceea că ele vor sfârși prin a-i conduce.
Așa cum femeilor le-a luat mii de ani să-și caute vocea, s-o exprime, să-și ocupe locul în societate, așa bărbaților le trebuie un timp pentru a lămuri confuzia propriei identități. Unii bărbați sunt feminiști, umaniști în esență, în timp ce alții au nevoie ca propria virilitate să le fie legiferată. E o paradigmă nouă, pe care nu toți și-au însușit-o, de aceea își cer poziția înapoi, într-o încercare sterilă de cultivare a „masculinității proeminente”.[2]
Pentru ca să-și găsească locul în aceeași societate în care și-au făcut loc și femeile, Goldberg (1986)[3] le recomanda bărbaților „să se raporteze la libertatea feminină de pe poziții egale, și nu de servitori vinovați sau inamici ostili.”[4] Aici se află cheia întregii probleme. Femeile nu vor să ia locul bărbaților, nu vor să-i priveze de nimic, vor doar o șansă pentru împlinirea propriului potențial, dacă se poate fără să se lupte cu toată lumea din jur. Dacă au parte și de puțin ajutor, cu atât mai bine!
Salarizarea inegală în multe țări civilizate, încă slaba reprezentare a femeilor în politică sau în funcții înalte de conducere sugerează că, dintr-un motiv sau altul, pentru femei este încă dificil să acceadă în poziții importante.
Fie nu sunt suficient de ambițioase și determinate să încerce, fie prezența lor acasă le împiedică să dedice mai mult timp propriilor cariere. Iar dintre cele care au reușit, câte se pot lăuda și cu o viață de familie? Maternitatea rămâne rolul și împlinirea lor, dar când nu vor mai fi nevoite să aleagă or una, ori alta?
Ascensiunea la locul de muncă presupune ore suplimentare, cine de afaceri sau delegații. În mod tradițional, mama este cea care va renunța la carieră pentru a se dedica familiei, fie mulțumindu-se cu o poziție inferioară, fie părăsind locul de muncă, când concilierea devine imposibilă.
Poate că în România pare a fi o non-problemă, doar nimeni nu împiedică o femeie să aleagă ce carieră își dorește, dar când privești mai atent observi că suntem încă tributari prejudecăților și unor cutume ce par înțepenite într-un trecut îndepărtat. E și mai trist că (încă) multe femei perpetuează starea de fapt.
E normal ca femeia să lucreze și să aducă un ban în casă, e bine și să meargă la școală dacă asta o ajută să câștige mai mult, dar de curățenie, ședințe cu părinții, gătit sau supravegherea și îngrijirea copiilor n-o să se ocupe bărbatul! Chiar în familiile în care cei doi părinți împart sarcinile în mod cât mai egal și corect, cât de confortabil se simte bărbatul care câștigă mai puțin decât soția, sau are o poziție inferioară în ierarhia din viața profesională?
Iar dacă nu-i impune el rolul, e greu să nu simtă presiunea exercitată de rețeaua compusă din socrii, părinții și prietenii neobosiți să-i judece alegerile. Care îl compătimesc pe amărât că femeia lui n-are grijă de el, sau că a ajuns în situația de a pregăti el cina copiilor. Și dacă toate astea nu sunt destul de puternice, are ea grijă să-i țină dependenți de prezența și muncile pe care le depune în familie, palidă justificare a rolului său indispensabil și tristă manieră de trascendență.
Noile recomandări ale Uniunii Europene cu privire la „cotele”[5] de reprezentare a femeilor în organizațiile mari vor stârni iarăși furia detractorilor, însă după o vreme ar trebui să devină norma. Sistemul de valori trebuie adaptat noilor provocări. Ferocitatea capitalismului și piețelor concurențiale s-a potrivit caracteristicilor masculine, poate că lumea are acum nevoie de abilități feminine.[6] Exemplul post-război al țărilor africane arată că se poate.[7]
E paradoxal că, încercând să asiguri egalitate pentru toți, îi vei nedreptăți pe cei ce se pot ridica deasupra celorlalți, iar asta naște o altă problemă socială. Bărbatul alb, de vârstă medie, care nu a asuprit sclavi și, poate, le-a tratat corect pe femeile din viața lui, se plânge că se simte discriminat la locul de muncă, pentru că nu face parte din vreo minoritate sau grup favorizat. Cu toate acestea, sociologii sunt de acord că schimbările trebuie impuse, ca să se petreacă mai repede.[8]
Și să dea naiba dacă femeile nu vor reuși să profite de șansa asta! Aflate în cel mai bun moment istoric, fiecare ar trebui să fim ambasadoarele feminismului – cel care ne asigură controlul propriului destin. Când vezi atâtea tinere preocupate mai degrabă să se încadreze într-un tipar de frumusețe ca să-și asigure un „provider”, decât să susțină revoluția culturală, realizezi că mai e mult până departe. Sau împlinirea prin maternitate ne controlează mai profund decât credeam.
Libertățile și drepturile femeilor, care sunt ale omului în esență, sunt încă atât de fragile la nivel global, încât trebuie păzite cu grijă și trebuie asigurate tuturor femeilor. Când n-o să mai vorbim despre îngrădirea accesului la educație pentru fete, despre crime de onoare, despre mutilare genitală, vom trăi deja într-o lume mai bună. Iar la construcția acestei lumi participăm și noi, femeile, iar asta e o treabă pe care ar fi bine să ne-o asumăm cu responsabilitate. E șansa noastră.
[1] https://libquotes.com/cato-the-elder/quote/lby5a3f
[2] Petru Iluț, Psihologie socială și sociopsihologie, București, Editura Polirom Collegium, 2009, p 311
[3] Ibidem, p. 312
[4] Ibidem
[5] https://eige.europa.eu/publications-resources/thesaurus/terms/1304?language_content_entity=en accesat 22.06.2023, ora 15:59
[6] Cristina Bogdan, curs „Studii de gen”, „Opoziția și complementaritatea sexelor. Schimbări asumate de gen”
[7] https://www.washingtonpost.com/news/monkey-cage/wp/2016/07/15/womens-rights-in-africa-grow-stronger-after-conflicts-heres-why/ accesat 22.06.2023, ora 16:04
[8] https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyg.2017.00397/full accesat 22.06.2023, ora 16:12
Mihaela Lupu 